Buziaş - Izvoarele terapeutice
vote data
Descriere
Buziaş - Izvoarele terapeutice

Buziaș, jud. Timiș
Coordonate GPS: 45°38'59.64"N 21°36'17.17"E
45°38'52.92"N 21°36'41.10"E
45°38'59.29"N 21°36'46.55"E

În anul 1809, doctorul Johann Bernhart Lindenmayr a atras atenția autorităților asupra „izvoarelor cu apă tămăduitoare” din localitatea Buziaș. Astfel, ca urmare a acestor sesizări, profesorul Paul Kytaibel a efectuat numeroase analize chimice ale apei provenite de la aceste izvoare, demonstrând proprietățile curative ale acestora. Proprietățile chimice ale apelor se caracterizează printr-un conținut ridicat de minerale, în special fier și o concentrație ridicată de CO2. Apele minerale reprezintă factorul principal în dezvoltarea localității balneare Buziaș, fapt care a determinat recunoașterea națională și internațională a acestei stațiuni. Conform unei legende locale, localnicii și-au mutat casele în proximitatea singurului izvor cu apă potabilă. Izvorul era situat în apropierea casei în care locuia moș Bâzieș, în locul în care a fost amenajat ulterior parcul stațiunii. În semn de recunoștiință față de moș Bâzieș, s-a amenajat în parcul stațiunii o buvetă care-i poartă numele.